joi, 11 aprilie 2013

Să definim sexul

Sexul. Ne place, practicăm, dar fiecare poate oferi un motiv diferit pentru a-şi explica decizia de moment sau alegerea permanentă, de a face asta cu persoana care i-a ieşit în cale întâmplător sau alături de care se trezeşte în fiecare dimineaţă.

Oricât de controversat va părea, o să vă expun o listă de motive ce pot sta la baza unui astfel de eveniment, motive ce pot clasifica sexul în următoarele categorii:

- atracţia fizică: oricine a auzit de dragostea la prima vedere. Dar este de fapt o simplă reacţie chimică a organismului. Ochii văd, inima cere. Şi acţionezi, sperând o reciprocitate a atracţiei.

- plăcerea: cunoşti o persoană, dar atracţia dintre voi se dezvoltă în timp. Vă înţelegeţi bine, aveţi interese comune, comunicaţi lejer. Din una în alta, ajungeţi şi la sex.

- iubire: atracţie plus plăcere. Simplu.

- mila: întâlneşti o persoană care te copleşeşte cu diversele probleme pe care le are. Îţi trezeşte interesul, conversaţia evoluează, ajungeţi la pat. Te gândeşti - dacă tot suntem aici, poate o noapte cu multă afecţiune îl va ajuta să îşi revină.

- interes: vrei ceva, orice. Şi din diverse motive, ajungi să crezi că sexul te poate ajuta să obţii ce îţi doreşti.

- chef: pur şi simplu vrei să te descarci. Ieşi la agăţat, şi a doua zi nici măcar nu te oboseşti să-i ceri numărul de telefon. E doar o întâlnire ce nu implică atracţie intensă, dar poate implica mult alcool.

- plictiseală: ai o relaţie de mai mult timp. Azi pur şi simplu nu îţi trezeşte nimic interesul: nici tv, nici internetul, nici ieşirile în oraş. Aşa că apelezi la sex pentru a scăpa de senzaţia de plictiseală.

- obişnuinţă: din nou o relaţie. Totul merge bine, nu sunt probleme. Rutina îşi arată colţii peste tot. Aşa că, dacă tot e seara, ar fi momentul să faci şi asta, doar este cel mai simplu mod de a slăbi sau de a oferi creierului puţină endorfină.

- interzis: mergi în vizită la prietenul tău. Soţia lui te invită la o cafea până apare el. După un timp apare, dar ea, în cel mai sexi mod posibil, o invitaţie neaşteptată. Ce faci?

- obligaţie: nu vrei, dar trebuie. Altfel tu sau cineva foarte drag ţie poate pierde ceva important.

Nu sunt toate posibilităţile, dar cred că reprezintă o bază solidă de pornire. Înainte de a decide dacă e cazul să aveţi o relaţie sexuală în această noapte, dacă sexul vă acaparează gândurile liniştite, vedeţi dacă motivul vostru este unul ce oferă durabilitate şi o bază solidă pentru viitor.


Să aveți o zi plăcută...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu