La un pahar de vorbă

Când am cunoscut-o pe Anca deja toată lumea gândea că facultatea era o labă -  democraţia îşi lăsase amprenta asupra noastră în cel mai crud mod, angajările se făceau pe pile şi nimeni nu mai dădea doi bani pe o facultate tehnică când deja toate şantierele erau închise şi se privatiza totul. În fiecare zi ne făceam veacul pe la Matolu` sau prin Pub18, luam o vodcă şi o sticlă de cola şi ne făceam diverse planuri sau râdeam de ceea ce ni se întâmplase cu o zi în urmă. Cătă şi Marius erau mai de la ţară, Cristi era de pe lângă Bucureşti, iar eu eram cam snob pe vremea aia, citeam filozofie şi mergeam la cinematecă de câte ori aveam capul limpede să îmi pot aminti ce filme erau programate. Mă credeam foarte deştept pentru că pot să gust aceste lucruri.

Cătă era mai dezinvolt şi nu avea nevoie de motiv pentru a se aşeza pe scaunul din oficiul de pe etaj, cu o bere lângă el şi cu o ţigară în mână. Mi-aduc aminte prima ieşire de acest fel, când îl căutam de jumate de oră, dorind să-i cer ceva bani până săptămâna următoare. Când l-am găsit am uitat de toate şi ne-am luat cu vorba. Ne-am tatonat noi ceva timp, am încercat să-i spun despre chestiile intelectuale ce mă interesau. Era plictisit şi nu a durat mult până mi-a tăiat-o, "ok, ai dreptate, dar ce contează toate astea în lumea în care trăim?". Am înghiţit-o fără să mestec şi am dat pe diverse discuţii existenţiale, cât de tare sufăr după nu ştiu ce pizdă, şi alte banalităţi. M-a ascultat ascultat vreo 10 minute şi apoi m-a întrerupt brusc "băiatule, sună bine ce spui, dar chiar nu mă interesează". Asta m-a redus la tăcere.

Am stat noi aşa un timp, apoi a apărut ea. Se comporta de parcă viaţa nu avea secrete pentru ea, sărea la bătaie din nimicuri, urlând cu tupeu "dă, mă, dă într-o fată". Povestea ei era mereu o întâmplare hardcore, cu senzaţii dure şi la limită - excese care, dacă nu te distrug, fac toţi banii. În plus, ţinea zdravăn la băutură. În seara aia căuta un loc de dormit, şi s-a gândit că poate o ajutăm noi. Cătă i-a oferit patul lui, zicând că el oricum are o şustă prin altă parte. Şi-a luat şi Anca un pahar şi a stat în linişte lângă noi, fiind doar începutul unor beţii de pomină din cămin.

................


Discutam de 2 ore cel puţin şi deja începuse să mă doară capul de la vodcă. Fiecare minut care trecea era marcat de un ciocănel care făcea durerea şi mai acută. Atinsesem limita de alcoolizare şi începeam să mă dezmeticesc văzând cu ochii. 

"Bă, e absurd ceea ce spui tu", îmi scăpă o replică de lup moralist. 

"Nu înţelegi nimic", concluzionă Anca nemulţumită. "N-ai înţeles nimic", repetă ea, de această dată cu un ton care spunea "eşti prost" şi asta mă alarmă puţin. Chiar dacă relaţia noastră nu era ceva special, eu doream să fiu mişto, macho pentru Anca, cel mai tare din parcare. În fine, realizez cât de nasol a sunat ceea ce am spus eu şi încerc să o dreg "ei, n-o lua chiar aşa, nu asta am vrut să spun".
 - Chestii de genul ăsta se numesc gafe. Ca să traduc, gafa era că mă durea capul şi nu mă puteam concentra, aşa că am ieşit din personajul pe care îl jucam uneori şi am trecut discuţia pe linia moralistă. Capul mă durea pe bune şi aş fi vrut să ies la plimbare, să iau o gură de aer. De ce dracu nu mai vine boul de Alin, mă gândesc nervos, capul îmi vâjâie, discuţia asta trenează, pizda mă-sii de viaţă. Brusc mă enervez, mă doare-n pulă de fabula existenţială sau de morala ei. Să nu mă mai fută la creier, în fond ăla deşteptul sunt eu, citit şi cu personalitate.

"Bine mă Anca, tu chiar nu ai ţinut la nimeni?" zic nervos.

"Ba da. Uite, la tine ţin."
"Dar nu aşa, altfel. Să vrei să-l faci pe ăla fericit, indiferent ce va fi", haha, răspunde la asta dacă poţi.
"Dracu, nu fi tâmpit". 

Pentru ea toate astea era căcaturi pentru fraieri.

......

Să aveți o zi plăcută.